Rahat şi alte umpluturi
De ce m-am împiedicat iarăşi de pagina asta nu ştiu, că nu mă integrez în blogosferă, nu mă pasionează. Probabil are legătură cu starea mea actuală de spirit – de căcat şi cu confuzii mari în ceea ce priveşte succesiunea de evenimente care mi-au deteriorat rapid starea anterioară. Mi-am propus iniţial să scriu despre cum e să te caci în primul câştig din viaţa ta…. Am trmis şi eu un amărât de cod de la Winston, am aruncat hartia cu codul demult, azi mă sună că am câştigat… wtf?! Wow…deci căcatul de pe maşina nespălată din mai 2009 are efect! Uai, am aruncat codul, booo! Ce am câştigat totuşi? O CRAVATĂ. Dap….o cravată. Să-mi revendic fantasticul premiu n-am cum, că nu mai am codul… deci pierd ocazia de a fi posesoarea unei minunate cravate. Premiul cel mare la toată chestia era o excursie la Amsterdam… Nici nu vreau să mă gândesc în ce hal…nu.
În rest e mişto să fii miezul. În principiu asta înseamnă că eşti umplutură, ca rahatul din corn. Rahat d’ăla roz cu zahăr băi. Azi n-am loc în corn. Să mă rahat maro pe corn atunci!
Meniul este una şi discount-uri de presă.
Din seria „să-mi bag picioarele-n el articol, hai să bem” episodul 1:
Timişorencele nu mai au chef să găsească de Crăciun
Salvarea gospodinelor prea ocupate cu lucrul vine de la firmele de catering, care au fost luate cu asalt în această perioadă, primind tot mai multe oferte pentru meniuri de sărbători. Ca invitaţii la masa de Crăciun să se nu prindă că bucatele nu au fost gătite de gospodină, firmele de catering oferă şi posibilitatea ca produsele să fie un pic arse sau sărate mai mult decât e nevoie.
În plină criză economică, tot mai multe timişorence au aflat că şi în ajunul Crăciunului vor lucre, astfel că nu se vor mai putea dedica mesei tradiţionale de Crăciun. Alte gospodine sătule să le tot eşueze tentativele de operă gastronomice sau ca pentru a evita situaţiile în care membrii familiei ar putea să facă mişto de ce au gătit, doamnele au apelat la firmele de catering. “Chiar am avut comenzi din plin. Nu s-a simţit că e criză. De Crăciun oamenii preferă să aibă pe masă produse tradiţionale, gen sarmale şi cozonaci, decât te miri ce mâncăruri exotice”, a spus Petru Tuns, în vârstă de 38 de ani, bucătarul şef al unei firme de catering din Timişoara.
Ca mesenii să nu îşi dea seama că produsele nu sunt făcute de gospodină, firmele de catering din Timişoara au şi câteva bonusuri. Friptura comandată poate să fie un pic arsă, cozonacul să aibă mult zahăr pe el în timp ce salatele pot să nu conţină oţet. Ca să atragă cât mai mulţi clienţi, firmele sunt dispuse la oferte speciale şi discounturi mari de presă.
Meniul de Crăciun care a atras cele mai multe comenzi a fost una compusă dintr-un platou rece tradiţional (tobă, lebăr, şorici, slăninuţă, şunculiţă de casă şi brânză de burduf), sarmale, ton cu porumb, ficăţei înăbuşiţi în sos de vin şi celebrul cozonac cu rahat. Un meniu pentru patru persoane a costat 200 de lei.
Cu rahat e umplut şi articolul ăsta..
P.S. Mi-a fost lene să bold’uiesc toate greşelile..
Link la minune AICI şi în caz că se trezeşte cineva din beţie să-l corecteze, capturile aici şi aici
Enjoy Christmas, hâc.
I can haz blog?
Mă…. mi-am amintit parola din prima astăzi. Dacă nu primeam un mail în care mi se cerea să aprob un comentariu pe blogu’ ăsta nenorocit uitam forever că îl mai am. Nu, n-am să scriu niciodată ceva relevant sau interesant aici. Dar am blog, ca toată lumea.
Astăzi, la exact 9898239883974 de zile de când am blog’uit ultima dată se întâmplă ceva ciudat cu sistemul meu de operare: azi urăsc să conduc. Pentru că recent am aflat că-mi trebuie ochelari, pentru că sunt orbete şi nu-mi bate faza lungă unde trebe’… Nu, n-am ajuns la stadiul de liliac bătrân cu vederea, doar mă plâng, fac o dramă din -0,50. Asta totuşi devine o problemă noaptea, când plouă şi blestem ştergătoarele dă firmă care scot sunete dubioase şi cel mai dureros este că nu văd găurile din drum care îţi arată încotro e iadu’. Şi maşina mea cică sport scutură la denivelări, aşa lejer îţi amestecă gândurile şi îţi îndreaptă sfecla către suprafeţe tari gen plafon, bord, geam… Ţie, nu mie că eu mă sprijin de covrig şi mă doare numai când văd cât costă piesele de schimb. Să revenin… Plouă, deci frâna does not compute la cauciucurile de iarnă cu care am circulat şi peste vară pe motiv că n-am unde să depozitez un rând de cauciucuri puturoase. E minunat să ai o sanie cu volan cu care să te poţi căra şi pe apă, serios. Maşina poporului german pe care o deţin e minunată, mai ales dacă insişti s-o pupi în bot atunci când te hotărăşti să faci abuz de norocul pe care îl ai şi să treci strada legal, dar fără să te uiţi că vin în viteza a doua şi n-am cum să frânez fără să te folosesc temporar pe post de ornament de capotă.
…. Au trecut exact 10 minute de când am început să scriu şi m-am plictisit deja. Nu, filmul meu cu blogul ăsta n-are strop de logică şi nici nu va însemna ceva util vreodată, probabil va înceta să existe la un moment dat, când mă va plezni cheful şi când am să descopăr de unde mama mă-sii se şterge porcăria asta.
Mâine e luni, ce jaf de zi. Şi plouă!!!
Is it November yet?
Best. Story. Ever. Apare în noiembrie. Pentru cei cărora nu am apucat să le fac capul calendar deja… go watch Twilight.
Fără titlu, fără sens
La fel ca şi noaptea mea albă în plină desfăşurare – fără sens. Sau mă rog, school work e de vreo două săptămâni drumul cu sens unic pe care merg… evident, pe interzis, cu spatele. Ce mă distrează că rezum totul la şofat. Încep să cred că habar n-am cât de mult îmi place chestia asta. La fel de mult pe cât îmi place şi locul de parcare amenajat special de vecinii mei binevoitori să-mi pună bilete în geamul maşinii şi chiar să mă înjure că le-am ocolit bolovanul care proteja, nestingherit până la apariţia mea, un loc de parcare.. pe care l-am ocupat pentru vreo oră. Asta se întâmpla cândva săptămâna trecută. Nici nu sunt convinsă că am să îmi bat capul suficient să scriu despre asta. Concluzia mea e că am vecini tare proşti. Proşti din străvechile timpuri de când a căcat cineva pe lumea asta neamu’ lor de inapţi. Observ că mă enervez când îmi amintesc, asta înseamnă că am să postez pe viitor ceva foarte urât la adresa strămoşilor neamului de la scara C, că la adresa lor s-ar putea să le livrez treaba cu căcatu-n ziarul incendiat pus la uşă cu câteva secunde înainte de a suna. Copilăresc, ştiu, nu mă interesează. Filmez dacă mă dedcid să mă comport ca un copil cretin şi pun filmuleţu’ pe zoutube. Promit. Înainte tre’ să înşir lungul fir al evenimentelor care m-au adus la o astfel de stare. Şi să mă hotărăsc ce ziar folosesc. Şi acum nu e momentul, la 5 dimineaţa când eu ar trebui să fac emisiunea radio pentru examenul de mâine…error..astăzi, peste exact 6 ore.
Aveam poftă să scriu ceva…. cu toate că nici măcar nu-mi dau seama de ce am blogul ăsta. Nu-l citeşte nimeni că deh, nu scriu nimic interesant pentru că nu vreau (aici e partea în care mă simt rebelă, nu vreau să scriu ca restul oamenilor, chestii relevante, nu, jet), îmi uit constant parola si username-ul darrrr… exersez scrisul cu diacritice şi îmi pun la treabă sarcasmul, uneori… De cele mai multe ori în posturile pe care le şterg înainte să le postez. Brusc m-a lovit o decizie… nah uite, scuip tot de acum încolo pe fantasticul meu BLOG incredibil de relevant şi util pentru ochiul tău, nu mai şterg nimic, aştept să îmi pară rău după ce am postat ceva şi să suport consecinţele a doua zi sau peste 5 minute. Na. Aşa m-a lovit pe mine acum, la 5 dimineaţa. Adevăratele idei geniale mă lovesc deobicei la ore dinastea. 
Nah, am bloguit.
Brainless jobs.
Am promis, mă rog… am zis că am să elaborez tema asta aşa că, decât să fac ceva mai constructiv mai bine aberez.
Brainless jobs. Sau atunci când mergi la muncă şi îţi soliciţi fizicul mai mult decât intelectul.
Niciodată nu am fost adepta comentatului pe marginea deciziilor luate de alţii, ăia de nici nu-i cunosc, dar uneori deciziile lor sunt direct proporţionale cu drumul meu. Eu sunt genul de om care dacă mă hotărăsc să mă duc acolo, get out of my fucking way că se lasă cu nasoale şi te dau eu la o’ paişpe. De cele mai multe ori sunt paşnică în privinţa asta şi prefer să ocolesc decât să-mi consum energia. Uneori prostia unora care se decid să-şi intersecteze drumul cu al meu mă uimeşte atât de tare încât rămân fără cuvinte.
Spre exemplu, merg la mall şi eu ca orice muiere care n-are altceva mai bun de făcut. Să mănânc şi să-mi clătesc ochii că deh, recesiune, n-am bani, alea alea… Ajung la Kartofell sau cum mă-sa se scrie şi imi vine o poftă teribilă culmeaaa de o salată, nu de junk food as usual. Mă conformez, mă postez în faţa vitrinei cu salături şi îmi cad ochii pe salata de fructeeee… gata, aia mânc. mă pun la casă, aştept cuminte la coadă, mă întreabă o tanti ce vreau, zic o salată de fructe. Ea: simplă sau combinată?…. Eu.. casc ochiu’ la vitrină, văd un singur fel de salată de fructe şi aia combinată…. zic combinată. De unde plm să ştiu eu câte feluri de salături au ăia? Tanti îmi înmânează bonul, dracu se uită la el că în secunda 2 mi-l cere tanti de lângă. Mă întreabă…. Ce legume doriţi? Eu: Legume?WTF??!!!!!! Ea: Salată combinată. Aia surdă de mi-a luat comanda se uită mirată şi-i şuşoteşte la vita astalaltă, legume o zis dada, salată combinată. N-aveam chef de ceartă i-am zis să trântească nişte ierburi şi porumb pe acolo şi să mă lase în pace că NU AVEAM CHEF. Eram bine dispusă, foarte bine dispusă şi nu-mi ardea de certat cu casiera de la fast food. Trebuia să-i rup fâşu’ numai pentru faţa care a făcut-o a dracu surdă şi incompetentă ce e că am mâncat salată de crudităţi şi încă bălesc la salata aia nenorocită de fructe deşi a trecut ceva timp de atunci. Şi mai afişezi şi o privire ironică. Morala —-> Dacă nu eşti în stare să lucrezi cu oamenii, să-i întrebi ce vor să şi pricepi ce vor şi dacă eşti surd (pentru că eu am un volum inegalabil la voce) reprofilează-te. E simplu. Du-te şi prestează o muncă care să nu îţi solicite auzul, o muncă pe care dacă n-ai face-o, noi toţi am simţi lipsa acelui serviciu/munci. Şi nu spun asta cu răutate, din contra, du-te mă şi fă ceva la care te pricepi. Dacă te chinui să faci ceva la care nu te pricepi dar totuşi vrei, atunci acceptă că nu eşti the shit în ceea ce faci şi adoptă privirea ochi de căprioară când greşeşti. Ia-ţi aparat auditiv sau pastile de putut. The end. Mi-am scuipat frustrările pe blog să vadă şi ochiu’ curiosului cu ce îmi ocup eu timpul. Later’
Salata de astăzi.
Blogging ’bout nothing. Cause that’s what I do. Ha.
Momentan am o stare de bună dispoziţie combinată cu plictiseală şi lene acută. Salată de varză cu carne mai exact! Nu m-aş mişca de pe scaun acum nici de-al dracu. Mă uit la ceas, peste vreo 8 ore am examen la o materie despre care nu ştiu nimic… Asta în cazul în care mă voi trezi când trebuie. Chestia asta cu trezitu’ de dimineaţă e a’ mai mişto chestie pentru mine. Nu mă trezesc decât dacă urlă 3 telefoane şi-un radio bătrân lângă mine. Şi cu toate astea le opresc şi mă întorc pe partea cealaltă. Nu-mi explic cum se face că anu’ ăsta n-am întârziat niciodată la lucru… În fiecare zi, la 9.15, prezentă la şedinţă… damn I drive fast in the morning! 
) And I never got a speeding ticket….dar mai e timp şi pentru aia. ) Astăzi, mă rog ieri, mă opreşte nea’ miliţeanu în intersecţie la Brd….N-aveam centura pusă, ce faaaaaain! Nea’ miliţeanu nuuu… avea treabă cu maşina mea nespălată. Dom’şoară ştiţi că nu vi se mai vede numărul în spate? Aaaaa… bine mă şi pe capotă-mi scrie spală-mă. No reaction there either. ) Ştiţi cât e amenda? Nuuuuu amendă, nu vreau să aflu, îl şterg acu. Eh şi aşa s-a pus je pe frecat număru’ din curu’ maşinii cu un şerveţel demachiant la 9 fără ceva dimineaţa în ditamai intersecţia. Gaaaay. Concluzie? De azi înainte îmi spăl numărul de la maşină!
Şiiiii mă prezint ghips ambalat la examen dimineaţă. Dacă mă trezesc that is. ) Dacă nu direct la spălătorie… şi nu mă, nu intervine nimic!
Oh şi dacă tot am menţionat de salată în titlu…. Veci amin nu mai mănânc salată de fructe în oraş. Eu: o salată de fructe vă rog. Vânzătoarea: Simplă sau combinată? Eu: Uat dă….. combinată. Doar nu mânc măr terci cu măr. Altă vânzătoare: Ce legume vă pun? Pizda mă-tii de surdă! Elaborez tema brainless’ jobs altă dată. Somn.
Shit for brains.
Ştii de ce nu fac pariuri cu nimeni niciodată? Nu-mi place să pierd. Ştiu să pierd, asta nu înseamnă că trebuie să-mi şi convină. Unii văd că nu au nicio problemă dacă pierd pariuri stupide. Pentru că altfel nu-mi explic apariţia şi existenţa unor fenomene de genul sexy brăileanca… WTF?! Ca tot omul curios am făcut greşeala fatală de a asculta porcăria ce o numeşte ţoapa aia muzică. What in the fuck?!! Fătucă, ai pierdut cel mai naşpa pariu al vieţii tale?! „Sunt o fetiţă tunata şi bine dotată…” ??! Oh come onnnnnn!!! Ţi s-au ars farurile de la atâta tuning?! Pentru că am ascultat rahatu’ ăla de youtube, în prezent îmi sângerează psihicul. N-am să mai fiu la fel, ever. Cum dracu măăăăăăă?? Nu se poate. Cum să faci aşa ceva??? Dacă aia se numeşte prostie omenească în secolul nostru reneg specia umană. 
Cado’ din partea psihicului meu de gumă, click the dots ….. .
Long time no blog…
Happy new year şi alea alea! M-am simţit şi eu să postez ceva în noul an… Nimic relevant deocamdată că mi-e lene, somn şi alte plăceri de genul. Momentan mă gândesc cu groază la frigul de dincolo de fereastră şi la faptul că dimineaţă iarăşi trag o tură de frig straşnic în drum spre lucru. Şi mâine e şi mai frig şi tot aşa. Mii de …. .
În fine.. Având în vedere că e primul post din noul an îngropat de mirobolanta criză financiară (sechele, materiale cu recesiunea) trebuie să mă laud că îmi merge bine, cu mici excepţii. Asta e o chestie nouă pentru mine dat fiind faptul că m-am născut nemulţumită şi trăiesc pentru a protesta că nu-mi convine. ) Aşa că.. hello 2009, îmi place ce văd, vreau să văd mai mult. Nu, n-am de gând să-mi înşir trăirile pe blog, am să continui cu subînţelesu’ pentru că pot şi pentru că ştiu…ceva. Sper că-ţi place. 
Deocamdată mi-e somn… înşir gargară pe aici în zilele următoare.
13 hours later..
Am spălat-o!
Maşina, la ce dracu te gândeai?!
Prima întâlnire cu spălătoria high tech de la benzinărie a fost naşpa. Având în vedere că a trebuit să stau în maşină şi peria aia imensă venea învârtindu-se înspre mine. Eu aveam constant senzaţia că trebuie să frânez. Weird. Sunt claustrofobă deci nu am să mă mai întâlnesc cu tanti maşinărie prea curând…
Partea bună e că arată ca nouă… Nici nu ştiam că are aşa culoare frumoasă sub 5 kilograme de praf. Cred că am s-o spăl o dată pe lună de acum încolo.
Partea proastă e că lipsa de timp şi comoditatea sunt direct proporţionale cu rezultatul… Interiorul e în continuare jegos. Asta pentru că nu am avut timp/ mi-a fost lene să aştept la o spălătorie aşa că am să car în continuare stropii de noroi de pe uşa din dreapa care să-mi amintească mereu că dacă mă împotmolesc şi accelerez fără să observ că geamul din dreapta e deschis rezultă naşpa… asta şi faptul că a trecut prea mult timp de atunci. Alo? Mult!
Îmi cumpăr tanc..
Când mă îmbogăţesc, deocamdată mă rezum la un vehicul motorizat, cu patru roţi şi covrig cu siglă de volkswagen în partea stângă. Vehicul cu care înfrunt zilnic gropile din drum şi traficul de căcat din Timişoara. A nu se compara cu cel din Bucureşti, acolo e iadu’ dezlănţuit le-aş da medalii periodic celor care nu se iau la pumni în stradă.
Cum mi se pare firesc să îmi plimb fizicul oriunde cu maşina că mi-e mult mai comod, circul destul de mult aşa că văd zilnic diferite manifestări ale prostiei umane, culmea, într-un oraş ca ăsta. (mândrie de timişorean)
Revenind la idee. Vreau tanc. Sau careva să-mi doneze o coajă de dacie să pocnesc toţi deştepţii. Vreau pentru că ţin prea mult la volţvagănu’ meu ca să uit să frânez atunci când văd nesimţitu’ cum îmi ia faţa.
Cine conduce, înţelege sindromul „pfuai ce te-aş pocni fir-ai tu să fii de bou”
Spre exemplu azi, merg liniştită pe drumul meu cu prioritate, mă îndrept spre casă cu gândul la un loc de parcare în faţa blocului… Toate bune şi frumoase, înainte de ora 16 încă nu se circula ca în iad, puteam să fac slalom printre gropi liniştită. Stau la semafor, îmi aprind o ţigară de plictiseală… Se face verde, plec, merg lejer, nu mă grăbesc niciunde… deodată în calea mea răsare un Ford argintiu, plantat perpendicular pe drumul meu cu, insist, prioritate! Apuc să frânez, mă opresc, observ o tanti la vreo 50 de ani la volan, cu gâtul întors în dreapta. Hello? Aici, stânga, maşinile care vin din partea asta te lovesc înaintea ălora din partea dreaptă?!! Semnu’ ăla în formă de triunghi alb cu roşu vizibil pe stâlpul din dreapta de pe strada de pe care vi? Nimic? Neah…Tani era întinsă cu maşina pe ambele benzi de pe sensul meu de circulaţie… Continui să mă apropii de portiera lu’ madam „muhaha acu’ să vezi ce faţă face tanti când întoarce sfecla să se asigure că nu o loveşte nimeni din stânga (înveţi în şcoala de şoferi că prima dată te asiguri din stânga..)..” Pentru că m-am gândit eu că e mai mişto efectul surpriză n-am claxonat… Tanti belea ochiu’ în continuare în dreapta, vroia să meargă înainte… Sensul liber…tanti pleacă înainte cu gâtul sucit în partea dreaptă, fără să observe că la mai puţin de jumătate de metru de coastele ei din partea stângă se afla maşina mea. WTF??! Sunt o drăcovenie fără pic de răbdare aşa că dacă aveam un jaf de dacie îi strâmbam uşa.. de drac ce sunt şi de ciudă că eu, care ţin la integritatea autovehiculului meu, aştept până pot să trec fără să blochez traficul. În prezent mor de ciudă că nu am claxonat… şi că nu conduc o coajă de care nu-mi pasă pentru că, în răutatea mea de şoferiţă nervoasă, o mutam pe tanti cu volan cu tot pe scaunul din dreapta.
Scriind asta m-am decis să încep să strâng bani pentru o fosilă de dacie.
Descoperit utilitatea blogului. Yay!
Azi..
În fiecare dimineaţă mă trezesc fericită cu gândul la o nouă zi de muncă… yeah riiiiiight! Trecem peste faptul că am mers tot drumul până la lucru asteptând cu nerăbdare să rămân fără benzină că deh, late as usual nu mai aveam timp să trec pe la benzinărie. Ajung fericită în parcare, evident n-am loc şi sunt nevoită să-mi las furia argintie în noroi. Blestem bine, plec, urc cele 4 etaje nenorocite…Încerc să trec prin uşă, nu-mi iasă figura nici astăzi aşa că între 5 blesteme, răstorn tot ce am în geantă în faţa uşii k deh, îmi trebuie chei… Toate bune şi frumoase fac slalom printre colegi ieşiţi la pensie care lucrează cu jumătate de normă pe post de ghimpe-n talpă, termin tot ce am de făcut şi plec fericită acasă. După ce îmi recuperez maşina din noroi, plec, pe drum injur ca 5 birjari la un loc un oltean care căra geamuri într-o dacie model şlap. Pentru nenele de la volanul maşinii cu umere de Mehedinţi, oglinzile de pe lateralul maşinii făceau parte din decor şi semnalizarea… se uzează becu’ deci nu. Claxonat, blestemat bine, trimis nene înapoi în originile olteneşti. Nenele scoate viteaz pumnul pe geam şi mă face să mă întreb pentru a nu ştiu câta oară de ce nu mi-am instalat bâta aia de baseball în maşină. Trebuie… în viitorul foarte apropiat. Ajung acasă mă instalez frumos în faţa monitorului şi constat că nu-mi aud gândurile şi că mi se mişcă supa în farfurie… Una din minunăţiile locuitului la bloc – vecini puşi pe spart pereţi …în ritm de manele laiv. Joy, oh happy day!!
Pigeon shit….
Fac ce fac şi ajung să bolg’ui despre maşini. Maşina mea mai exact. Aia mică şi argintie şi… plină de căcat!
Mă tot întrebam în ultimul timp cum se face că am loc de parcare în faţa blocului… who the fuck cares? Numa’ bun de data asta aud alarma dacă se chinuie vreun dobitoc să o deschidă iarăşi şi să-mi fure cele două ţigări de zile negre din bord…(mulţam bah că nu mi-ai luat şi pachetu’ de şerveţele!).
Parchez eu maşina liniştită sub copac şi a doua zi dimineaţă, pe jumătate adormită, mă pun la volan, dau să pornesc maşina…. WTF?! de ce dracu nu văd prin parbriz?! Mă uit mai bine… verde.. alb.. gri.. pene…pigeon shit!!! Mama lor de proumbei beşiţi. Sunt 4! 4 porumbei nenorociţi… cât pot să cace în 12 ore??! Şi cine dracu le dă să mănânce?! Şi de ce se cacă numai pe maşina mea şi pe a lu’ ţăranu’ cu numere de Bucureşti care nu ştie să parcheze nu?! Şi de ce fix pe parbriz de fiecare dată?! Apropo, chestia asta cu preferinţele se întâmplă în mod repetat, indiferent de locul în care îmi parchez maşina… ca deh, am copaci în faţa blocului. Materie primă pentru furtuni şi vise urâte pentru cei cu maşinile neasigurate.
Şi da, dacă o spăl azi, mâine e la loc….
În consecinţă, mă apuc de vânat la sfârşitul săptămânii… Îmi inventez o praştie şi… care vreţi supă de proumbel?! muhaha >:)
Da, da, bine… sunt o sadică. So what?!
Mă plictisesc.
Da, blogui de plictiseală. Uite aşa. Sâc. Nu mi-am făcut blog ca să realizez ceva foarte deştept cu el… l-am făcut ca să scuip injurături cu diacritice atunci cand am eu chef şi să mă plâng când nu-mi convine ceva online. Şi da, mi se rupe dacă nu îl citeşte nimeni. Să încep…
1. Am stricat a nu-ştiu-câta pereche de căşti. Pentru că sunt killer de căşti. Pentru că, în viziunea mea, căştile de la comp trebuie să aibă un cablu luuuuung peste care să pot trece cu roţile de la scaun atunci când mi-e lene să le dau la o parte. Da, toate atârnă de pe biroul meu care şi el atârnă. Mâine…defapt azi… fac pachet câştile cu cablul cel întrerupt şi le prezint reparatorului şef… va urma o morală lungă. Reparatoul e taică-miu.
2. Toată lumea doarme şi nu am cu cine să socializez virtual acum, când eu nu am somn. Găinilor ce sunteţi…
3. Ziua de astăzi a fost plictisitoare. Mers la lucru, făcut grupajul de găinării de la 11.45, plecat în fugă la tribunal că deh, se judecă dosarul fraudării BRD Craiova. Acolo am stat pe holurile tribunalului vreo două ore, am băut o cafea naşpa de la dozatorul care data trecută mi-a mâncat 2 lei. Mama ta de dozator băşit cu cafea beşită. Nimic spectaculos… same shit, same decision. După ce fac materialul cu ultima înfăţişare în acest caz mă îmbăt la birtul de lângă tribunal. Promit. Până atunci nu beau acolo….
3. Am descoperit, tot astăzi, că îmi place să aştept. Mamă şi câtă răbdare ascund în sinea-mi. Dau pe afară de răbdare. În special dacă sunt nevoită să aştept degeaba. Este de-a dreptul mirific. Da mă, e o ironie.. Da’ eu tot aştept să văd cum dai cu mucii-n fasole încă o dată. Am să leşin de surprindere atunci când va fi altfel.
4. Sunt cea mai nehotărâtă fiinţă de pe planetă. M-am învârtit de 2 ori în jurul spălătoriei auto şi am decis într-un final că îmi place căcatul de scroafe înaripate de pe maşina mea. Când am ajuns acasă am consumat 2 litri de zămălău de parbriz şi 2 lavete dând căcatul jos de pe geam de ruşine că sunt femeie şi nu spăl maşina decât când nu mi se mai vede numărul de jeg. Mi-am dat seama că mai bine mergeam la spălătorie.
5. Căcam-aş pe faptul că nu am ieşit la cafea de lene.
6. Mă plictisesc. În general, nu numai acum. Trebuie să fac o porcărie lipsită de raţiune şi maturitate periodic, ca să simt că trăiesc. A venit vremea aia. N-am idei.
Replicile geniale de genul „dă-ţi foc” le înaintez persoanelor posedate de idei delirante fixe, susceptibile, care manifestă orgolii exagerate şi suferă de mania persecuţiei. Poate recunoşti definiţia.
…momentan sunt acaparată de ceea ce spuneam la nr. 3.
7. Ora 2.00. Am un inamic la geam. Unul dintre căcăcioşi. N-am praştie. Fuck!
8. Ascult asta.E winampu’ pe shuffle.
9. M-am plictisit. Somn.
Şi da, 10 e scenariul filmului meu. Sunt în acelaşi film bă.
