Fără titlu, fără sens

June 3, 2009 at 4:21 am (Personal) (, , , , , , , , )

La fel ca şi noaptea mea albă în plină desfăşurare – fără sens. Sau mă rog, school work e de vreo două săptămâni drumul cu sens unic pe care merg… evident, pe interzis, cu spatele. Ce mă distrează că rezum totul la şofat. Încep să cred că habar n-am cât de mult îmi place chestia asta. La fel de mult pe cât îmi place şi locul de parcare amenajat special de vecinii mei binevoitori să-mi pună bilete în geamul maşinii şi chiar să mă înjure că le-am ocolit bolovanul care proteja, nestingherit până la apariţia mea, un loc de parcare.. pe care l-am ocupat pentru vreo oră. Asta se întâmpla cândva săptămâna trecută. Nici nu sunt convinsă că am să îmi bat capul suficient să scriu despre asta. Concluzia mea e că am vecini tare proşti. Proşti din străvechile timpuri de când a căcat cineva pe lumea asta neamu’ lor de inapţi. Observ că mă enervez când îmi amintesc, asta înseamnă că am să postez pe viitor ceva foarte urât la adresa strămoşilor neamului de la scara C, că la adresa lor s-ar putea să le livrez treaba cu căcatu-n ziarul incendiat pus la uşă cu câteva secunde înainte de a suna. Copilăresc, ştiu, nu mă interesează. Filmez dacă mă dedcid să mă comport ca un copil cretin şi pun filmuleţu’ pe zoutube. Promit.  Înainte tre’ să înşir lungul fir al evenimentelor care m-au adus la o astfel de stare. Şi să mă hotărăsc ce ziar folosesc.  Şi acum nu e momentul, la 5 dimineaţa când eu ar trebui să fac emisiunea radio pentru examenul de mâine…error..astăzi, peste exact 6 ore.

Aveam poftă să scriu ceva…. cu toate că nici măcar nu-mi dau seama de ce am blogul ăsta. Nu-l citeşte nimeni că deh, nu scriu nimic interesant pentru că nu vreau (aici e partea în care mă simt rebelă, nu vreau să scriu ca restul oamenilor, chestii relevante, nu, jet), îmi uit constant parola si username-ul darrrr… exersez scrisul cu diacritice şi îmi pun la treabă sarcasmul, uneori… De cele mai multe ori în posturile pe care le şterg înainte să le postez. Brusc m-a lovit o decizie… nah uite, scuip tot de acum încolo pe fantasticul meu BLOG incredibil de relevant şi util pentru ochiul tău, nu mai şterg nimic, aştept să îmi pară rău după ce am postat ceva şi să suport consecinţele a doua zi sau peste 5 minute. Na. Aşa m-a lovit pe mine acum, la 5 dimineaţa. Adevăratele idei geniale mă lovesc deobicei la ore dinastea. :D Nah, am bloguit.

Post a Comment